Dacă timpul trece ”mai repede”, să devenim mai buni cu timpul, deci și mai repede dacă se poate

Avem impresia că timpul parcă ”zboară ca gândul și ca vântul”, citând în ultimele ceasuri ale acestui an nemuritoarele maxime eminesciene… chiar așa. Îmi aduc aminte când eram copil cum aveam o percepția total diferită a planului temporal, a secundelor, a minutelor, a orelor unei zile, în care trebuia chiar să aștept seara cu adevărat, nu să ca astăzi, să mă confrunt cu furișatul apusului pe sub lipsa mea situațională de vigilență.

Obscurantiștii s-au dat repede în vânt și mai puțin în gând după explicații, și au plasat ”vina” în seama vălului misterios al conspiraționismului. Cauza este 100% nimic altceva decât oscilația rezonanței Schumann care scade aproape de 0. Însă totul se poate lăsa de fapt în seama enigmei ”timpului” și a percepției noastre față această dimensiune a Universului, al cărui centru de înțelegere a fost mutat abrubt dinspre filosofia newtonian-carteziană de către fizicianul Einstein, care considera că percepția omului despre timp are o conotație subiectivă, nu una mistică (n. dar ar putea fi), și este dependentă de viteza deplasării în spațiu și prin urmare de distanța pe care o arată față de un câmp gravitațional (i.e. sursa de gravitație influențează accelerația timpului, deci la nivelul mării, timpul trece mai rapid decât la o altitudine mai mare). Aș putea filosofa puțin pe tema asta, exclusivismul materialității post-moderne, ar putea juca un rol important, de ce nu…

… and then one day you find ten years have got behind you, no one told you when to run, you missed the starting gun. 

– pink floyd, Time

Percepția asupra timpului, este influențată și de variabila ”vârstă”, care odată cu creșterea ei, distorsionează felul în care sesizăm timpul, iar persoanele care înaintează în vârstă susțin că timpul trece mult mai repede decât în trecut… La această întrebare au încercat să răspundă și cercetăorii Institului Stalk pentru Studii Biologice, care susțin că orice aproape om trăiește cu aproximativ 80 de milisecunde în propriul său trecut, iar percepția timpului prezent se efectuează cu această marjă infimă, însă care supune un decalaj al evenimentelor, prezente, însă creierul are capaitatea de a crea o imagine de ansamblu care să confere iluzia momentului de aici și acum (D. Eagleman).

Un lucru asemănător susține și psihologul Steve Taylor, profesor la Universitatea din Leeds, comparând 6 ore petrecute de un copil în timpul jocului uzual, care echivalează cu 20 de ore din viața unui adult. Procesarea informațiilor cu totul și cu totul noi pentru un copil, ar fi motivul pentru care el are impresia că timpul trece mai greu, datorită noutăților senzorial-cognitive, care nu se aplică și în cazul adulților, care odată cu vârsta se obișnuiesc cu experiențele și le este din ce în ce mai dificil să se întâlnească cu altele mai noi.

Un alt răspuns vine din partea lui Maximilian Kiener și a websitului  său. Oamenii percep temporalitatea relativă în funcție de absolutul comparabil.

E.g. pentru un an de viață, patru luni semnifică un sfert din întreaga existență… 

Unul dintre miturile despre maniera genială de a explica ”insubstanțialitatea timpului” și pin urmare ”relativitatea” relatează că Einstein a explicat odată studenților săi printr-o pildă: „Puneţi o mână pe o plită încinsă pentru un minut şi vi se va părea că a trecut o oră. Staţi lângă o fată drăguţă timp de o oră şi veţi avea impresia că a trecut un singur minut. Aceasta este relativitatea”. 

În principiu, timpul este doar o consecință a creierul ca răspuns la gravitație, ceea ce ne trimite la citatul filosofului Descartes ”Gândesc, deci exist! (n. au gândesc= eu trăiesc, nimic altceva în afara mea) existența umană este deci cronocentrică, raportând totul la sine însuși, implicit credința limitativă că însăși complexitatea cosmogonică, a așteptat încă de la începutul acestui Univers, adică acum 13.8 miliarde de ani, prezența și observația fiecăruia dintre noi. Dacă marea provocare a omului medieval a fost să se elibereze de geocentrism (i.e. sistemul ptolemeic care considera că centrul Universului este Pământul), cea a omului modern, este de a scăpa din mrejele cronocentrice. De aceea recomand pentru o înțelegere mai amplă discursul astronautului olandez Wubbo Ockels din 2009 de la TedxAmsterdam.

Iată de ce mizez pe foarte mult pe meditația asupra momentului prezent, tocmai pentru că transpune individul într-un hiperplan în care dimensiunea spațială AICI se întrepătrunde cu cea temporală ACUM și reușește să împace regretele trecutului cu anxietatea viitorului, astfel dând naștere unei percepții optime asupra vieții, prin claritate și echilibru. De ce credeți că una dintre cele șapte dimensiuni ale stării de mindfulness atitudinal este ”curiozitatea”? Tocmai pentru că un meditator este asemenea unui copil, nu se plictisește, găsește satisfacție, noutate și recunoștință în absolut orice face obiectul atenției, încurajează omul să perceapă nu iluzia temporală, ci mai degrabă atemporalitatea, nu crono-geo sau ego-centrismul, cu potențialul pe care atenția și abilitățile individuale îl întâlnesc în momentul experienței din prezent.

P.S. pentru a percepe diferit scurgerea timpului dealungul unei zile, sugerez în special (1) practica mindfulness informal (i.e. prezență conștientă în timpul activităților rutiniere diurne) și chiar (2) autosugestionarea cu formula elaborată de mine: ”Timpul trece foarte greu… mă bucur de fiecare moment în parte, fiecare clipă trece precum un minut!”

De aceea urarea mea pentru anul 2017, aparține de fapt misionarului evanghelic Jim Elliot:

~ Calm, dar alert. Relaxat, dar pregătit. Bun, dar ascuţit. Umil, dar încrezător. – ,,Oriunde eşti, fii cu totul ACOLO!” ~ 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *