Isihasmul- un mindfulness creștin?

Creştinul e cel care nu trăieşte nici în trecut, nici în viitor, ci numai în prezent. Trecutul nu-l apasă, viitorul nu-l îngrijorează. – N. Steinhardt

Am putea să găsim multe aspecte de comuniune între mindfulness și creștinism.

Meșteșugul isihast de liniștire a minții, izvorât din tradiția monastică grecească athonită, propune atât un stil de viață, prin care practicantul va viețui în pace și liniște lăuntrică, cât și o metodă de acces, o practică a desăvârșirii vieții creștine. Etimologic, cuvântul isihasm provine din grecesul hesychia, care înseamnă ”liniște” sau ”împăcare”, cu sine însuși, cu ceilalți și cu întreaga realitate cosmologică (sic!). Unele voci care au încercat să traseze un istoric al acestei minunate și isterioase practici, îi acordă teologului Grigore Palamas, calitatea de a fi sistematizat-o, de aici și denumirea secundară de ”palamism”.

Tezele doctrinei isihaste susțin reîntregirea calității reale de om, ca ”fiu al Divinității”, prin parcurgerea succesivă a mai multor stadii de conștiință, până la nivelul primordial originar, care a fost piedut prin ”păcatul adamic”.

  1. Praxis-ul: obținerea unei anumite conduite disciplinare a mentalului practicantului, cu ajutorul indicațiilor provenite de la duhovnici sau figurile monastice care posedă un nivel exemplar al practicii;
  2. Regenerarea morală: se referă la repetarea consecutivă a frazei care descrie întreaga meditație creștină: ”Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul.” și astfel, a se dobândi diferite harisme, care sunt de fapt și de drept, consecințe ale purificării interioare.

În ce privește aspectele comparative cu metodele orientale, se poate spune că există asemnări, însă acestea nu sunt tocmai concludente și nici elocvente. De exemplu, tradițiile budiste, hinduiste ori Sufi, pun un accent special pe palierul tehnic al practicii, iar Sfinții Părinți, se distrag de la această idee, întrucât, poate reprezenta o mare piedică care adesea se poate solda cu renunțarea, mai apoi, trebuie să luăm în calcul și componenta ”Divină”, a ”Harului” care reprezintă probabil, cel mai important detaliu, care nu intră în ansamblul metodologic al orientalilor.

Unul dintre punctele comune cu tehnicile orientale este metoda de rostire mentală a rugăciunii înntr-o manieră sincron cu respirația. (e.g. ”Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu…” – Inspirație; ”… miluiește-mă pe mine păcătosul” – Expirație) sau rostirea laolaltă cu concentrarea atenției pe ventricolul stâng al inimii, aici fiind localizat Sinele, conform anumitor tradiții.

Practicantul isihasmului nu trebuie să ocolească viața liturgică, ci să fie prezent în aceasta, să fi parte din ea, ”rugăciunea lui Iisus” trebuie să fie mai degrabă o completare decât o izolare de comunitatea credincioșilor, pentru a nu se aventura în ”roade ale firii” precum mândria ori aroganța.

”Oratio mentis”. Coborârea minții în inimă.

Numită și ”rugăciunea minții în inimă”, marii duhovnici consideră că din ”inimă ies lucruri rele”, referindu-se la pasiuni, la imboldurile de a asculta chemările simțurilor și nu ale naturii noastre divine (sic!). Această coborâre a minții în inimă, nu este doar metaforică, ci reprezintă un nivel al meditației, în care practicantul poate accede la o ”fericire autentică”, care răsare tocmai din pacea și liniștea dobândite prin rugăciune. Natura noastră animalică, derivată din nivele senzoriale ale ființei, abisale, inconștiente, după cum ar spune S. Freud, pot fi sublimate și elevate, șlefuite, spre dezvăluirea unei noi ființe, de această dată mai profundă, transcendentală, fericită prin simpla ei existență, altruistă, transfigurată, unde se poate vedea chipul unui ”nou Adam”. Sună poetic, însă am ales să cred că doar poezia poate exprima mai bine procesul meditației isihaste.


Ce-i drept, Occidentul s-a îndepărtat de valorile iudeo-creștine, iar meditația mindfulness este asociată intens cu budhismul Theravada, ceea ce este foarte adevărat, dacă privim pilonii de bază ai unor paradigme precum ”Mindfulness Based Stress-Reduction”, care este axată în principiu pe practicile meditației Vipassana. Sunt convins, că în timp, câmpul metodologic va înflori și se va diversifica și vor apărea și influențe ale tradiției Vestice din ultimii două mii de ani, resurse există, însă secularizarea accentuată, cred eu că a împins omul occidental spre situația de a-și refuza trecutul și rădăcinile.

O experiență foarte edificatoare am trăit acum doi ani în urma unui pelerinaj la mănăstirea de la Frăsinei, unde noi, vizitatorii păream că suntem invizibili pentru călugării schitului. Aceștia își vedeau liniștit de treaba lor și se putea observa puterea atenției și concentrării, a ancorării profunde în sarcinile pe care le aveau de făcut, care înfățișa o atenție unidirecțională, o experiență în flux, neperturbată de stimulii care nu erau relevanți.

Vă las scris mai jos, unul dintre cele mai frumoase citate din Biblie, pe care eu personal l-am adoptat ca o metodă de automotivare:

”Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o.” Ioan 1:5

 

 


Lecturi recomandate:

  • Isihasmul sau meșteșugul liniștirii”,  ”Neoisihasmul” și ”Psihoterapia isihastă” scrise de teoreticianul Vasile Andru;
  • Calea rugăciunii lăuntrice”, călugărul Vlădica Antonie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *