Privire din Copac: Tao cu Adrian la Sunt un Copac
0 comentariiMarți seară am susținut o super-clasă în comunitatea superbă ”Sunt un Copac” creată de Andreea Pautov. A fost o experiență revelatoare și ne-am bucurat cu toții de multă energie într-un grup extrem de omogen și primitor.
Spațiul care abundă de energie diafană Yin al Andreei a primit cu toată deschiderea energia și cunoașterea taoistă.
Printre practicile susținute au fost:
- Ba Duan Jin (Opt seturi de brocart) într-o formă dinamică
- posturi la sol pentru mușchiul psoas (mușchiul sufletului)
- deep earth pulsing
- respirația oceanică
- posturi elementare de tao yin și hatha yoga într-o combinație armonoasă
- exerciții de polaritate yin și yang
După cum bine știm, lucrăm cu corpul (jing) pentru a stimula și echilibra spiritul (shen) și energia internă (qi). La sfarșitul clasei am susținut o meditație foarte puternică, o adevărată călătorie care a început cu centrul Universului interior (tan tien) și capătul celui exterior (marele mister). Am învățat să nu mai luptăm cu Viața, să o lăsăm să se exprime liber prin noi, să nu ne mai rupem de natură, de natura noastră. Suntem ființe spirituale care se exprimă printr-un corp uman, cu toții suntem niște… copaci.
Leave a Reply