Scurtă istorie a fericirii

Pentru că deocamdată nu am găsit articole de specialitate pe această temă, mi-am propus să redactez un articol în care să sintetizez diferite paradigme ale fericirii încă din cele mai vechi timpuri și până astăzi.

Fericirea în buddhism

Marele lider spiritual Siddhartha Gautama Buddha a conceput fericirea, în primul rând ca eliberare de sub Samsara (n.t. lanțul reîncarnărilor). A înțelege fericirea, presupune deci să știm ce este suferința și cauzele acesteia. Pentru a elucida această problemă, trebuie să ne raoprtăm la cele patru adevăruri enunțate de Buddha. Pe scurt, suferința este periplul durere-plăcere, constantă pe care omul își menține activitatea constant. Aici apar tendințele evitative față de ceea ce nu ne place sau ne provoacă suferința, dar și aprecierea lucrurilor, persoanelor care ne plac, față de care simțim atracție.  Conform Dhammapadha, o cronică a dicursurilor lui Sddhartha Gautama, acesta propune o relație cauzală, unde gândurile generează acțiuni, acțiunile comportamente, o înșiruire de comportamente dă naștere unui destin. Cauzalitatea gând-destin este inevitabilă după cum sugerează Buddha, astfel se acumulează karma, un concept care se traduce simplist prin aforismul ”semeni ceea ce culegi”. Eliberarea de karmă, presupune urmarea unui set specific de reguli numit ”Calea în opt trepte”.

Viziune corectă Înțelepciune
Gândire corectă Înțelepciune
Comunicare corectă Conduită etică
Acțiune corectă Conduită etică
Existență corectă Conduită etică
Efort corect Cultivarea minții
Mindfulness Cultivarea minții
Concentrare Cultivarea minții

Pentru a ajunge la cele mai înalte grade de evoluție spirituală și a dobândi fericirea autentică, necondiționată de factori externi (i.e. Nirvana) trebuie să practicăm meditația, și nu orice tip de meditație, ci vipassana (skt. ”înțelegerea realității obiective”).

Contemplarea corpului
Contemplarea emoțiilor
Contemplarea stărilor de conștiință
Contemplarea fenomenelor minții

Compasiunea (i.e. karuna), este calitatea supremă care presupune empatia și grija față de tot ceea ce există, numai considerarea fiecărei ființe vii ca o parte a unui ecosistem mai mare, înseamnă fericirea autentică.

Fericirea în opinia filosofului Socrate (469-399 î.Hr.)

Conform școlii socratice, ale cărei principii au fost sintetizate în lucrările ”Euthydemus”, ”Symposium” și ”Republica”, fericirea este un obiectiv pe care orice ființă îl posedă în mod natural, iar obținerea ei depinde de efortul depus de fiecare. Conform lui Socrate, fericirea nu depinde de bunurile pe care le posedăm, ci mai degrabă de felul în care acestea sunt folosite, cu alte cuvinte, un om poate fi înstărit material, dar poate face și mult rău, la fel și un om inteligent, își poate folosi în bine aptitudinile, sau nu. Filosofia lui Socrate se interesctează cu cea buddhistă în mai multe puncte precum și prin ideea că omul trebuie să își redirecționeze dorințele de natură fizică în virtuți etice și înțelepciune pentru a deveni fericit, astfel apare interdependența dintre fericire și virtute, care nu pot fi divizate.

Fericirea în filosofia lui Confucius

În ”Analectele lui Confucius”,  sesizăm accentul pus pe ”virtute”, în special pe ”umanitate” și ”studiu”. Confucius, se referă în contextul de față la ”a învăța să mergem pe calea lui Tao”, deci, cultivarea de sine pentru a deveni astfel o ”persoană nobilă”, calitate care nu depinde de ereditate, avere sau alte condiționări.

Pe scurt, Confucius pledează pentru ”bucuria de a face”, de ”a studia”, ”a practica”, deci în acest context, fericirea capătă un sens acțional, energic, spre deosebire de ”omul obișnuit”, care este ignorant și caută validare socială, nu auto-cultivare.

Părerea lui Aristotel despre fericire

În lucrarea marțială ”Etica Nicomahică”, Aristotel suprinde câteva idei foarte originale cu privire la fericire, care devine scopul cel mai important al ființei umane. Intenția lui Aristotel de a  face o distincție clară între fericire și plăcere merită subliniată. Întrucât fericrea este scopul suprem, atunci nu poate fi atinsă decât la sfârșitul vieții, într-o manieră apoteotică, sublimă. Rațiunea este factorul care face posibilă găsirea fericirii, pentru că omul, este un animal rațional. Cultivarea echilibrată unor valori morale precum prietenia, dreptatea, generozitatea sau simțul civic, este un alt pilon al fericirii, alături cultivarea intelectului.

Conceptul de ”eudaimonia” derivă din filosofia aristoteliană și n numai, ca fiind o stare de bine activată de satisfacerea unor activități plăcute (e.g. a ieși cu prietenii; a merge la film).

O ierarhie a lumii naturale

Lumea minerală metale, roci, tot ceea ce este ”lipsit de viață”, aflate într-un permanent repaus
Lumea vegetală plante, pomi, copaci, găsesc satisfacția în creștere, înflorire
Lumea animală găsesc plăcerea în activitatea de reproducere, hrană etc.
Lumea umană prin rațiune, omul se distinge de mediul precedent și posedă capacitatea de a lua decizii

Fericirea prin ochii lui Epicur

Una din perspectivele cosmogonice propuse de Epicur a fost atomismul, acesta fiind un pionier al credinței că tot Universul este format din microparticule sferice. Concepția filosofului antic grec se bazează pe teoria hedonistă, conformă căreia, fericirea se traduce prin plăcere. În lucrarea ”Scrisoare către Monoceus” observăm că hedonia, înseamnă a alege să facem lucrurile care ne produc plăcere. Există astfel, două tipuri de dorințe: necesare și mai puțin necesare, cele necesare sunt intrinseci și aduc fericirea, cele mai puțin neceare sunt extrinseci (e.g. bani, mașină) și nu conduc către fericire. Dacă la alți filosofi, scopul suprem uman este găsirea fericirii, în cazul lui Epicur este invers, adică evitarea și absența durerii și suferinței. Deci, obiectivul denumit ”ataraxia” este de fapt o stare neutră de liniște și calm interior. Instrumentul principal prin care omul poate atinge fericirea, este ”contemplarea filosofică”, însă nu trebuie să privim ”ataraxia” ca un fenomen endogen , ci mai degrabă ca unul care depinde și de calitatea societății și mediului înconjurător. Această perspectivă este foarte apropiată și de credințele mele, întrucât convingerea ”ce este înlăuntru este și afară” exprimată excesiv astăzi, nu este foarte reală, adesea oamenii sunt influențați top-down de modele sociale negative și o familie abuzivă.

Toma de Aquino (1224-1274)

Un mare filosof și teolog catolic, canonizat de Biserica Catolică drept unul dintre marii sfinți ai acestei confesiuni, recunoscut în principal pentru lucrarea Summa Theologica care integrează filosofia greacă cu teologia creștină, reieșind astfel una dintre cele mai mari capodopere în materie de dogmatică creștină.

Conform Sf. Toma, există două tipuri de fericire bine delimitate:

Beatitudo iluminare, posibilă doar după moarte prin înețelegerea Divinității
Felicitas laică, posibilă prin exersarea Rațiunii și Valorilor

Valorile pot fi împărțite în două tipuri conform paradigmei filosofice aristoteliene, și respectiv a învățăturilor christice:

Valori aristoteliene înțelepciune, curaj, moderație etc.
Valori creștine credință, speranță și iubire

Zhuangzi despre fericire

Filosoful chinez Zhuanzi tratează fericirea în termenii taoiști, ”Wu Wei”, care se traduce prin ”vid primordial”, o stare nemanifestă din care se consideră că Universul a luat naștere. Wu Wei este pe de altă parte și ”mintea calmă”, ”starea mindfulness” etc. Omul, fiind copia fidelă a naturii, scopul lui este acela de a o reproduce cât mai bine, spre exemplu, metafora apei, care nu opune rezistență, dar erodează un munte. Tehnicile de accesare a stării de ”wu wei”, sunt tehnicile de ”qi gong” sau ”tai chi”. Aviz amatorilor care vor să învețe ”Primordial Tai Chi”, o formă specială de accesare a stării de bine care este în acord cu subiectul nostru. Aceste mișcări provin la origini din yoga indiană și au fost aduse pe tărâmurile orientului îndepărtat de către călugărul Boddhidharma.

John Locke (1632-1704) și fericirea

În lucrarea ”An essay concerning human understading” fericirea este concepută ca o calitate nativă spre care orice om este direcționat prin naștere și deasemenea, motivează fiecare acțiune umană. Antonimul fericirii este ”durerea”, iar sinonimul este ”plăcerea”. Există totodată, ”plăcere falsă”, care produce recompensă pe termen scurt și ”plăcere autentică”, unde gratificarea este de durată. Având în vedere că fiecare persoană prezintă o experiență diferită în legătură cu situațiile aversive sau plăcute, noi cunoaștem cel mai bine metodele prin care o putem obține. La fel, este importantă cultivarea virtuții, în detrimentul ”hedonismului”. Un aspect interesant, este faptul că fundamentul principal al libertății umane este fericirea și urmărirea ei, prin faptul că Dumnezeu a înzestrat omul genetic cu această capacitate.

Fericirea așa cum a fost înțeleasă de V. Frankl (1905-1997)

Supraviețuitor al Holoaustului și autor al cărții ”Omul în căutarea sensului vieții” dar și al ”logoterapiei”, reduce fericirea la nivel de sens individual.

Sens creativ împlinire prin creație, artă, știință, omul poate fi apreciat și recunoscut prin propira operă
Sens experiențial omul pote fi motivat de plăcerea de a experimenta, de a călători, a găsi iubirea, pe Dumnezeu
Sens atitudinal înțelegerea suferinței, tristeții ca un mod de a ajunge la fericire, înțelepciune

Recomand cu căldură cartea lui Viktor Frankl care prezintă experiența sa din lagărele din concentrare, care poate fi pentru orice cititor, o lectură înălțătoare.

William James (1842-1910)

Prin ochii unuia dintre părinții psihologiei, fericirea capătă patru valențe principale, unde James stabilește și o relație cauzală:

Fericirea depinde Alegeri după cum spunea și Shakespeare, nu există bine și rău, ci mintea permite această polaritate, cu toate că realitatea în sine este neutră și confuză
Fericirea depinde Responsabilitate a avea inițiativă și a înfrunta misterul viitorului improbabil, ceea ce necesită ”unitatea de sine”
Fericirea implică ”Și dacă…” viitorul fiind probabil, nu poate fi prezis cu exactitate, de aceea trebuie asumat gradul de risc ale alegerii
Fericirea apare adesea în criza de sens” câteodată cele mai mari tragedii ale vieții dau naștere unei persoane cu totul diferite, întrucât oamenii se pot schimba radical după ce s-au confruntat cu experiențe traumatizante

”În căutarea fericirii” cu Bertrand Russell (1872-1970)

Un personaj ilustru britanic, matematician, logician și filosof, autor al capodoperei ”Principia matematica” și ”În căutarea fericirii” (1930), Russell, aflat pe filiera hedonist-rațională, își începe periplul de cucerire a fericirii prin poezia lui Walt Whitman, tradusă marțial de Mihnea Gheorgiu, pe care o s-o reproduc în cele ce urmează:

”Cred că m-aș întoarce să trăiesc cu animalele,

Sunt atât de placide și sigure de sine,

Stau și mă uit îndelung,

Ele nu-și ies din fire și nu se plâng de soarta lor,

Nu cunosc nopțile albe de veghe și lacrimi pentru păcatele lor, 

Nu-mi fac greață discutând despre datoria lor față de Dumnezeu,

Nici unul nu-i nemulțumit, nici unul nu-i apucat de patima proprietății,

Nici unul nu-ngenunchează în fața celuilalt,

Nici înaintea vreunul strămoș care a trăit cu mii de ani în urmă,

Nici unul de pe fața pământului nu este respectabil, ori mizerabil.”

Deși trebuie să mă situez într-un unghi sceptic față de generalitatea părerilor lui Russell, găsesc totuși interesantă, noțiunea de ”Zest”, de cucerire a fericirii, de lipsă a refugiului compensativ în solitudine și evadarea spre locurile aglomerate, întâlnirile satisfăcătoare cu ceilalți, spre munca făcută cu pasiune și timpul petrecut cu savoare alături de familie. Calitatea de ”Zest” este înnăscută, dobândită prin ereditate, oglindită de similaritatea cu lumea animală, unde ambele lumi devin conexate. Cum? ”Așa cum foamea este relaționată mâncării, așa este ”zest” relaionată vieții!”, asta nu înseamnă cu sațietatea se produce spontan și definitiv, trebuie întreținută constant și urmărită zilnic.

Abraham Maslow și concepția sa despre fericire

Cunoaștem foarte bine astăzi piramida necesităților elaborată de psihologul Abraham Maslow (i.e. nevoi fiziologice, securitate, apartenență, stimă, auto-actualizare), astfel ultima treaptă a piramidei înseamnă și fericirea ultimă. În termeni de auto-actualizare, omul este împlinit din toate punctele de vedere, iar trăirea este de lungă durată. În cartea ”Motivație și personalitate” (1954), putem reflecta asupra cuvintelor dedicate conceptului de om auto-actualizat:

What a man can be, he must be. This need we may call self-actualization…It refers to the desire for self-fulfillment, namely, to the tendency for him to become actualized in what he is potentially. This tendency might be phrased as the desire to become more and more what one is, to become everything that one is capable of becoming. (Maslow, 1954, Motivation and Personality,  p. 93)

Deci, orice om are un potențial latent care trebuie descoperit și exploatat pentru ca acesta să funcționeze în parametrii optimi.

Auto-actualizare moralitate; creativitate; acceptare
Stimă respect; încredere; reușită
Apartenență familie; prieteni; relații
Siguranță proprietate; sănătate
Fiziologie respirație; sex; hrană; excreție

Mihaly Csikszentmihalyi și ”Psihologia stării de flux”

Experiența ”optimă”, denumită și ”Starea de flux” de psihologul ungur născut în anul 1934, care l-a cunoscut în tinerețe și pe Carl Jung, explică felul în care putem atinge starea de flux:

  1. Clarificarea unor obiective cu feed-back imediat
  2. A fi complet implicat în activitate
  3. Orientarea atenției asupra momentului prezent
  4. Experimentarea Bucuriei care provine din activitate
  5. Echilibru abilități-sarcină
Flow diagram

The Flow Channel

 Martin Seligman

Pe bună dreptate, autoritatea nr. 1 în materie de psihologie pozitivă, identifică câteva semnături ale fericirii în comportamentul unei persoane:

  1. Pleasant life: emțoții pozitive în raport cu instanțele temporale: trecut, prezent, viitor;
  2. Good life: folosirea valorilor individuale, a punctelor forte pentru a obține fericirea;
  3. Meaningful life: viață întru sens și semnificație prin exersarea abilităților personale.

Seligman este și autorul formulei fericirii P.E.R.M.A. (Positive emotions, Engagement, Relationships, Meaning, Accomplishment) care, din perspectiva mea poate reprezinta o strategia care poate fi aplicată la nivel de sine pentru a ajunge la rezultatele dorite.

Cu scuzele de rigoare că nu am menționat și alte teorii, acest articol este menit să fie unul educativ-informativ, care prezintă câteva teorii importante și conceptele lor de bază. Alți autori importanți: Barbara Fredrickson, Ed Diener, Ellen Langer, Angela Lee Duckworth despre care, probabil, voi scrie pe viitor.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *