Starea de martor în Glossa lui Eminescu

Eu îl admir sincer pe Mihai Eminescu și chiar îl consider genial. Am descoperit în acest poet o sursă de înțelepciune profundă pe care o citez adesea în conferințele pe care le susțin sau în conversații. Un exemplu concret este poezia ”Glossă” scrisă în anul 1883. În aceste versuri există încriptate teme de contemplație, iar Eminescu surprinde într-un mod artistic cele mai importante idei din majoritatea tradițiilor spirituale, în special taoism și creștinism.

Starea de martor se referă la momentul în care observăm tacit experiența pe care o avem, aceste moment este lipsit de judecată, de critică și de așteptări. A înțelege imparmenența fenomenelor este o sursă de liniște, pentru că totul este trecător, așa cum spune și poetul și toate sunt repetitive, nimic nu este bătut în cuie și de aceea este bine să rămânem detașați.

Este interesant că am descoperit aceste lucruri reflectând individual asupra versurilror și nu cu ajutorul criticilor literare asimilate în clasele școlii generale, dar și mai interesant este că încă nu am găsit nicio critică în care să regăsim adevărata semnificație a capodoperei scrise de poetul nepereche.

GLOSSA

”Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi si noua toate;
Ce e rau si ce e bine
Tu te-ntreaba si socoate;
Nu spera si nu ai teama,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamna, de te cheama,
Tu ramâi la toate rece.

Multe trec pe dinainte,
In auz ne suna multe,
Cine tine toate minte
Si ar sta sa le asculte?…
Tu asaza-te deoparte,
Regasindu-te pe tine,
Când cu zgomote desarte
Vreme trece, vreme vine.

Nici încline a ei limba
Recea cumpana-a gândirii
Inspre clipa ce se schimba
Purtând masca fericirii,
Ce din moartea ei se naste
Si o clipa tine poate;
Pentru cine o cunoaste
Toate-s vechi si noua toate.

Privitor ca la teatru
Tu în lume sa te-nchipui:
Joace unul si pe patru,
Totusi tu ghici-vei chipu-i,
Si de plânge, de se cearta,
Tu în colt petreci în tine
Si-ntelegi din a lor arta
Ce e rau si ce e bine.

Viitorul si trecutul
Sunt a filei doua fete,
Vede-n capat începutul
Cine stie sa le-nvete;
Tot ce-a fost ori o sa fie
In prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zadarnicie
Te întreaba si socoate.

Caci acelorasi mijloace
Se supun câte exista,
Si de mii de ani încoace
Lumea-i vesela si trista;
Alte masti, aceeasi piesa,
Alte guri, aceeasi gama,
Amagit atât de-adese
Nu spera si nu ai teama.

Nu spera când vezi miseii
La izbânda facând punte,
Te-or întrece nataraii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teama n-ai, cata-vor iarasi
Intre dânsii sa se plece,
Nu te prinde lor tovaras:
Ce e val, ca valul trece.

Cu un cântec de sirena,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca sa schimbe-actorii-n scena,
Te momeste în vârteje;
Tu pe-alaturi te strecoara,
Nu baga nici chiar de seama,
Din cararea ta afara
De te-ndeamna, de te cheama.

De te-ating, sa feri în laturi,
De hulesc, sa taci din gura;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Daca stii a lor masura;
Zica toti ce vor sa zica,
Treaca-n lume cine-o trece;
Ca sa nu-ndragesti nimica,
Tu ramâi la toate rece.

Tu ramâi la toate rece,
De te-ndeamna, de te cheama:
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera si nu ai teama;
Te întreaba si socoate
Ce e rau si ce e bine;
Toate-s vechi si noua toate:
Vreme trece, vreme vine.”

(1883, decembrie)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *