Terapie Holistică

∞ TERAPIE ENERGETICĂ. se referă la capacitatea endogenă a organismului uman de a se reechilibra și însănătoși. Efectele sunt vizibile instantaneu în termeni de eliberare somato-emoțională. Corpul uman este minte, trup și spirit, iar prin terapia energetică stimulăm ”Qi-ul” care poate fi stagnant sau deficitar.

“ Dacă vă doriţi să înţelegeţi Universul, gândiţi în termeni de energie, frecvenţă şi vibraţie. – Nikola Tesla

∞ FERICIRE AUTENTICĂ. O ședință cu mine este atipică și presupune niște exerciții de conștiință care te vor pune în acord cu propria ta ființă, cu elementele masculin și feminin dar și cu ”Homo religiosus” din tine, entitatea transcendentală de care vorbea Eliade în studiile sale, sau, de ce nu, cu ”Homo Spiritus”, care reprezintă Conștiința Universală sau cum spun șamanii, ”Homo luminous”. Nu îți promit marea cu sarea, precum diletanții și obscurantiștii, nu te voi face să crezi în minuni și nici eu nu mă ocup cu materializarea miracolelor, însă te voi ajuta să dobândești doi piloni robuști pe care viața ta se va sprijini: Claritatea (i.e. adevărul obiectiv) și Echilibrul (i.e. potențialul tău real). Experiența mea vastă în domeniul terapiilor holistice, tehnicilor meditative și de integrare minte/corp studiate dealungul diferitelor tradiții spirituale îți va fi călăuză pe propriul tău drum. Ceea ce îți propun, este o călătorie ascensională, o descoperire de sine. Metoda mea este eclectică și încorporează mai multe elemente, după cum urmează:  

 Echilibrare energetică (a intra în contact cu plenitudinea ființei noastre, la niveluri de conștiință spirituală și arhetipală)

Masaj Reiki și pase energetice pentru curățarea, echilibrarea și energizarea chakrelor, biocâmpurilor și meridianelor energetice

 Presopunctura (masarea unor zone cu impact bioenergetic profund)

 Relaxare profundă (inducție în stări de conștiință modificată, unde neurocerebrale Afla și Theta)

 Respirație, Awareness & Ghidare meditativă (facilitatorul, coordonează meditația)

 Mutarea punctului de asamblare + explicațiile problemelor aferente (barometrul de conștiință)

∞ Rezultate si Tratamente specifice. Sunt garantate încă după prima ședință, unde se poate observa vizibil, diminuarea stress-ului și creșterea vitalității. Sunt recomandate cca. 3-5 ședințe pentru rezultate optime, însă numărul poate varia în funcție de client. În timpul ședințelor se percepe o stare de relaxare intensă și apar fenomene psiho-somatice de eliberare.

  • Ridicarea imunitatii
  • Anti-aging
  • Anti-stress
  • Insomnii
  • Reducerea durerii
  • Scadere in greutate
  • Afectiuni ale spatelui
  • Oboseală și convalescență
  • Probleme existențiale
  • Depresie
  • Anxietate
  • Tulburări psiho-patologice
  • Eliberarea emoțiilor distructive
  • Probleme psiho-somatice

EXPERIENTA. Am lucrat cu:

  • sute de clienți din toată țara și de peste hotare
  • sportivi de performanță ajutându-i să își îmbunătățească performanțele (jucatori tenis; runneri)
  • personaje din lumea mondenă, respectiv cinematografia românească acordându-i pe înțelegeri mai înalte asupra vieții și propriei persoane
  • am ajutat persoane sa piarda in greutate

Detalii.

SESIUNE 1 120 RON
SESIUNI FOLLOW-UP 80 RON


Primești
Gratuit:

  1. Corespondență telefonică sau E-mail pentru momentele dificile
  2. Program personalizat de meditație, posturi ș.a.m.d. pentru a evolua eficient și pentru că ești o persoană unică
  3. Tabele și scale de monitorizare  a practicilor