Anatomie energetică Yoga și Tao: Vindecarea bioelectromagnetică (partea 1)

0 comentarii

Corpul energetic uman, aura, se află într-o altă dimensiune de existență, una invizibilă însă care influențează până și forma ta fizică. Fiindcă este atât de subtilă aura, pentru mulți oameni de știință sau sceptici nu există întrucât în opinia lor nu există dovezi palpabile, chiar dacă în ultima vreme deja s-au dezvoltat numeroase astfel de sisteme de depistare atât a aurei cât și a blocajelor.

Încă de la începutul anilor 1800 doctorii au luat în considerare efectul posibil terapeutic al magneților dar din cauza standardizării procedurilor medicinei s-a stopat avansul în cercetare. Se pare că scepticismul acelor vremuri a fost la îndoială mai recent pentru că de curând, paradigma vindecării electromagnetice a renăscut în forma Pulsed Electromagnetic Field Therapy (PEMF) — să presupunem că cineva are o fractură osoasă la nivelul tibiei și necesită o intervenție chirurgicală unde se recurge la atașarea unor atele. La o vreme după ce atelele sunt îndepărtate, osul se însănătoșește dar după o vreme mai lungă sau mai scurtă problema apare din noi.

Motivul: la nivel subtil s-au produs niște modificări care nu permit sistemelor fiziologice de regenerare să aibă loc la capacitate maximă.

Aici intervine PEMF cu un generator magnetic cu câmp oscilant care acționează asupra osului fracturat timp de 8-10 pe zi. S-a demonstrat științific în urma unor cercetări riguroase că procesul are efecte benefice și asupra oaselor care au menținut fracturi timp de 45 de ani¹.

Procedura de a repara câmpul magnetic osos are loc pe frecvența 7Hz iar spectrul de frecvențe este foarte vast acționând pentru mai mult probleme de sănătate. Sisken și Walker au denumit această plajă ”Frequency Window of Specificity” (FWS).

FRECVENȚE ACȚIUNE
2Hz Neurologică
7Hz Sistem osos
10Hz  Ligamentelor
15-20Hz Piele
25 & 50 Hz Dezvoltarea nervilor

În același timp există evidențe solide că însuși bioterapeuții pot modifica parametrii de frecvență prin atingere terapeutică însă este nevoie de o cercetare mai amănunțită pe viitor.

Yoga. Tai Chi și Bioelectromagnetism

Prin practica yoga stimulăm și stresăm țesuturile, iar presiunea exercitatată asupra lor generează fluxuri de curenți piezoelectrici care conduc informația dealungul țesuturilor pentru ca celulele să răspundă în mod adecvat. Cu ajutorul curenților magnetici generați de acești curenți avem și acces la farmacia propriului nostru corp care își declanșează mecanismele de autovindecare.

În Tai Chi-ul Iluminării avem multe twisturi, exercităm presiune la nivelul tălpilor unde se află și punctele de ieșire ale meridianelor, în special meridianul rinichilor care trimite impulsuri spr rinichiul Yin și în cel Yang generând energie neutră la nivelul ming men (între rinichi).

Acupunctura sau MTC în China sau Ayurveda în India sunt niște științe foarte exacte care armonizează corpul uman. Cu toate acestea, o practică yoga sai tai chi solidă ține orice medic sau acupuncturist departe.

Prin Tai Chi-ul Iluminării de exemplu, stimulezi toate punctele de acupunctură și armonizezi toate meridianele. Dacă practici Cele Cinci Tibetane sau Surya Namaskar dimineața îți vei da un boost electric propriului tău bioelectromagnetism. Prin meditație aprinzi lumina conștiinței iar prin asana apeși pe butonul ON al bateriei corpului tău.

Multă iubire, A.

 

 

Articol publicat în categoria: Energy

Comentarii

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of

Mă găsești și pe:

error: Content is protected !!