Câștigul prin abandon

0 comentarii

[…] Încă de mic am practicat artele marțiale sub umbrela unor tehnici japoneze precum karate kyokushin, judo, iar mai târziu am cochetat cu freestyle kickboxing, pentru că deja nu mă mai puteam limita la un anumit stil care îmi părea rigid. Alesesem calea marțială din pasiunea pe care o nutream pentru filmele de acțiune cu Jean Claude Van-Damme și dobândisem o mobilitate foarte bună, pe care am păstrat-o și astăzi. Am fost un băiat ”aerian” și de aceea aveam nevoie să lucrez cu energiile telurice, cu toate că de-abia mai târziu am înțeles de fapt finețea artelor aduse din Țara Soarelui Răsare. Am avut un instructor foarte bun, care în ciuda staturii sale scunde executa niște acrobații spectaculoase și care se confrunta cu o patimă care i-a fost fatală mai târziu. Din respect, prefer să nu vorbesc prea mult despre acest lucru, ci doar să concluzionez cu faptul că aceste energii nippone încă nu au fost strunite de occidentali, prin urmare fostul meu Sensei a comis mai târziu un harakiri în bucătărie, curmându-și viața. Regula de aur a lui Funakoshi, ghidul elementar moral al practicantului de karate ar fi trebuit să ajungă la noi odată cu practicile de kata și kumite, de aceea eu cred că Vestul nu a integrat încă sintagma ”Karate ni sente nashi” (trad. ”În karate nu există atac”) ci le folosesc prin școli și licee sau prin clanuri interlope ca metode de bullying.

Totuși îmi aduc aminte de o întâmplare fericită, cu câțiva ani mai târziu, când am ales să practic, de data aceasta cu o instructoare care avea o energie mai blândă și non-violentă. Eram în pragul unui interviu dificil și mă temeam. Și acum îmi aduc aminte cum mi-a spus ”Cine te înfurie, te domină!”. Experiența mi-a demonstrat că avea dreptate. […]

(fragment din cartea ”Înapoi în prezent”)

Articol publicat în categoria: Mind

Comentarii

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of

Recomandări:

Dacă îți place ce scriu…

STUDIO

Mă găsești și pe: