Cum percep eu ”încrederea în sine”

0 comentarii

Perspectiva mea nu aderă la ideologia fantezistă de tip new age și nici la studiile ultra-stufoase care susțin anumite concluzii despre încrederea în sine, atâta vreme cât nu sunt trecute prin filtrul rațiunii individuale. Mă refer în acest articol la un set de self-skilluri pe care le-am descoperit odată cu vârsta prin încercări și erori, ca într-un dans al unui neofit în care ba mai călcam piciorul partenerei, ba parcă totul curgea precum o stare de flux. Pentru o arie de cititori, cei avizi de tehnici complicate și alambicate, articolul va părea dezamăgitor, deoarece este sintetic, simplu și concludent pentru subiectivismul experiențial personal, dar poate fi extrapolat, după cum o să vedeți, pentru oricine dorește să integreze tehnica pe care o să o prezint, care posedă și aplicații uimitoare în multe paliere ale vieții noastre.

Cel mai important lucru despre care trebuie să ținem cont în ce privește felul în care putem să credem în propriile noastre puteri, este de fapt un mindset bazat pe o idee simplă, dar care depășește barierele cognitive ale convingerilor limitative care îngrădesc existența noastră…. ”comportă-te ca și cum deja…

”ACT AS IF…”

Spre sfrșitul anilor 1880, W. James a descoperit faptul că între emoții și comportament există o cauzalitate:

ești fericit ➠ zâmbești  expresie facială specifică

Ipoteza lui James sugera faptul că există o ambivalență (i.e. emoții-comportament; comportament-emoții) și o influență care poate apărea din ambele părți, de aici și maxima lui celebră:

“You do not run from a bear because you are afraid of it, but rather become afraid of the bear because you run from it.”

Intuiția lui James trebuie remarcată și subliniată pentru importanța acesteia la acea vreme. De-abia mai târziu, prin anii 1970, psihologul James Laird de la Universitatea Clark, a conceput un design pentru testarea empirică a enunțului predecesorului său. Astfel, unui eșantion de voluntari, li s-a cerut să adopte expresiile specifice ale unei anumite stări emoționale (i.e. o parte dintre ei au simulat furia prin încruntarea sprâncenelor și încleștarea dinților; iar cealaltă, în speranța de a crea bucuria, a avut ca cerință, retragerea spre înapoi a extemităților gurii). Concluzia a fost semnificativă, iar grupul care simula fiziologic bucuria chiar a resimțit această stare spre deosebire de tunetele și fulgerele comportamentale ale celuilalt grup.

”Dacă ne comportăm în felul în care vrem să fim, devenim acea persoană!”

Cât adevăr… aș putea să fac și o corelație cu efectul Pygmalion, fenomenul de profeție autoîmplinită, care trasează calea, de-a dreptul actoricească aș spune a unui individ în raport cu relațiile de iubire, de prietenie, profesionale, dar și cu alte aspecte ale vieții sale.

Un argument puternic pe care îl cunosc, provine dintr-o emisiune televizată acum mai mulți ani, în care era prezentată povestea unui copil provenient dintr-o familie sărăcă și analfabetă din România, însă adoptat la o vârstă fragedă, undeva la începutul anilor 1990 de un cuplu din Statele Unite ale Americii. Copilul, aflându-se la o vârstă adultă acum, cu studii superioare, cred că devenise avocat din câte îmi aduc aminte, face o incursiune la rădăcinile sale biologice și se întoarce pentru câteva zile în satul sărăcăcios din România pentru a-și vedea părinții, frații, surorile. Ce este interesant, aș spune, marea diferență, ”ca de la cer la pământ”, dintre el și frații lui, care urmaseră traseul parental, adică rămăseseră la un nivel primar al educației, dar și felul în care se comportau, acesta era altruist și se gândea să îi ajute, iar sora lui plângea. Care credeți că era motivul? Nu, nu acela că își revede fratele pierdut, ci acela că nu a fost și ea dată spre adopție în primii ani de după naștere.

Un alt studiu important care subliniază conceptul ”act as if” este și acela al prof. Dana Carney de la Școala de Afaceri Columbia, în care participanții au fost împărțiți în două grupuri. Primului i s-a sugerat adoptarea unor poziții specifice puterii și dominanței (e.g. să își așeze picioarele pe birou; a privi de sus; a încrucișa mâinile la ceafă etc.) iar celui de-al doilea, poziții de submisivitate. Concluzia a fost aceea că numai un minut de mimetism al unor poziții de dominanță stimulează profund încrederea în sine și totodată, efectele se întrevăd la nivel neurochimic, prin secreții suplimentare de testosteron.

”Bătrânețea este o stare de spirit!”

”Serios!!!”… îmi mai spune câte un om aflat la vârsta senectuții, pe care încerc să îl încurajez, ba chiar mă apostofează cu tradiționalul ”… bătrânețe, haine grele, ce știți voi mă… voi sunteți tineri!”. De fapt studiile arată că are dreptate, că felul în care se simte îi conferă statusul comportamental pe măsura așeteptărilor. Studiul condus de Ellen Langer în cadrul Univ. Harvard în anul 1979, susținea corelația ”act as if”- a ne simți mai tineri decât vărsta noastră biologică. Într-un retreat organizat special, bătrânilor li s-a cerut să se comporte, să se simtă ca și cum ar fi cu 20 de ani mai tineri dar și sugestia de transpunere a conversațiilor despre trecut, la timpul prezent, cu condiția ca nicio conversație să nu facă referire la vreun moment de dinainte de anul 1959. Și ce credeți… un miracol! După câteva zile participanții erau mai vioi în mișcările de deplasare, o mai bună tensiune arterială, dexteritate și chiar memorie.

…. act as if, my friend!


Deci… dacă:

*creierul va prelua informația sugerată de schimbarea fiziologiei și o va transforma în particularități emoționale pe măsură.

 

Articol publicat în categoria: Spirit
Vezi și alte articole care ating subiectul: , , ,

Comentarii

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of

Recomandări:

Mă găsești și pe: