De Crăciun fii mai Tu!

0 comentarii

A fi tu însuți înseamnă a fi mai bun

Să fii mai bun înseamnă să fii tu însuți. Să fii tu însuți înseamnă să practici altruismul în mod voluntar. Deși imboldul natural uman este acela de a fi altruist adesea este negat de tendințele de supraviețuire. Ignoranța nu este un comportament care susține viața. Atitudinea nativă a ființei umane este bazată pe simpatie și pe empatie, însăși supraviețuirea se bazează pe reciprocitate, altruism și conclucrare.

A fi tu insuți înseamnă a fi modest

Modestia este cheia reușitei în viață. Modestia se învață și este nevoie de practică. Pare greu să fii modest într-o lume plină de mândrie, nu-i așa? Cu toate astea, tu vrei să trăiești într-o lume mai bună, iar lumea este pictată doar prin intermediul exustenței tale lăuntrice. Se spune că nu trebuie să te pleci în fața nimănui decât în fața lui Dumnezeu. 

Întru totul de acord.

A fi modest nu înseamnă să te umilești în fața altora, înseamnă să recunoști bunul simț și să lași pe alții să laude roadele muncii tale. 

Mai demult, aveam o perioadă în care vorbeam foarte mult despre mine în general. Căutam aprecierea și îmi enumeram realizările, însă nu mă simțeam deloc apreciat. Respectul de sine nu înseamnă laude deșarte și bravade inutile, ci prin a-ți exprima acest respect așteptat în raport cu ceilalți. Aici este cheia. Fă altuia ceea ce vrei ca el să îți facă ție. Dacă vezi pe cineva demn de laudă, laudă-l pe acel om și simte-te bine cu asta. Această atitudine îți va îndulci mult viața.

Nu te da atoateștiutor, oamenii nu se simt bine în preajma celor care susțin că le știu pe toate. Fii tu însuți, deci. Este un timp pentru a vorbi și un timp în care să lăsăm tăcerea să vorbească. Simte asta. Aplică!

De Crăciun fii autentic (”adevărat”)

Ați văzut vreodată anumite persoane mai charismatice care avea acel ”ceva” după care tânjeați și parcă pentru un moment v-ați fi dorit să fiți ca ei?

Înainte să numim acei oameni charismatici, îi vom numi autentici. A fi tu înseamnă să te conectezi total cu momentul prezent și să lași mintea deoparte. Mă refer la gândirea aceea automată. După ce ai făcut asta, fă ce simți. 

Nu încerca să raționalizezi prin întrebări inutile (”Și ce ar trebui să fac oare?”), pur și simplu conecteaz-te TOTAL cu momentul de acum și vei găsi cele mai ingenioase soluții la problemele tale. 

Dacă totuși ai întrebări care te frământă și cauți să le răspunzi, îți garantez că prin prezență conștientă vei găsi răspunsuri intuitive mai bune decât acelea raționale la care mergi înainte cu argumentele. 

Când vine vorba de intuiție, argumentele vin la urmă ca să îți răspundă la întrebarea ”De ce ai făcut lucrul acela?”.

Când vorbim de Crăciun este necesar să ne aducem aminte de Hristos și de Divin

Este necesar ca de fiecare Crăciun să coborâm în adâncul inimilor noastre și să ne aducem aminte de esența acestei Sărbători:

Nașterea lui Dumnezeu în formă materială. 

Unirea planurilor divine cu cele umane.

Salvarea promisă.

Divinul ca Om.

Mai întâi de toate, să îl celebrăm pe cel mai mare Războinic al Inimii dintre toți care au existat vreodată, Iisus Hristos. Cine vorbeste de Crăciun și nu vorbește de El, atunci încă mai caută. De fiecare dată când vorbești de Crăciun, să vorbești de Hristos. El este amintirea lui Dumnezeu în ființa ta.

Cine este Iisus? Este un arhetip al Omului Nou, al Divinului care răsare din Om, al Omului Îndumnezeit. Dacă ne aducem aminte, Iisus a fost mai înainte de toate un mare om, un mare suflet care și-a dedicat viața ajutorării altora. 

Când îl cultivi pe Hristos în tine, te îndumnezeiești.

Mulți oameni în comunitatea spirituală, preferă să nu vorbească de Iisus și de Biblie. Există o credința limitativă în rândul societății de astăzi unde tot ce ține de cultura iudeo-creștină este conceput ca retrograd sau înapoiat… Eu nu cred că suntem manipulați în niciun fel de religie iar credința creștină nu e nici de departe ”inferioară” altor perspective, mai ales că multe dintre ele nu au fost niciodată aprofundate, ci cunoscute doar pe bâjbâite.

Arhetipul christic reprezintă nivelul cel mai sublim al devoltării umane, apogeul existențial, eliberarea de suferință, accesul la poarta conștiinței cosmice. 

Multă iubire, 

Articol publicat în categoria: Spirit

Comentarii

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of

Recomandări:

Dacă îți place ce scriu…

STUDIO

Mă găsești și pe: