Despre ”Autenticitate” sau despre ”cum să fim noi înșine”

0 comentarii
… Renunţă la cel care crezi că trebuie să fii
şi acceptă-te aşa cum eşti.
 —Brené Brown, author and researcher
Există o sumedenie de viziuni cu privire la trăsătura autenticității, dezvăluită primar, de marile religii sau paradigme filosofice antice de pe mapamond. Spre exemplu, pentru creștini, omul este creație divină, astfel acesta trebuie să întrupeze ”harismele” Duhului Sfânt enunțate de către Apostolul Pavel (e.g. bunătatea, voința dragostea, credința, speranța etc.) și mai mult decât atât să respecte legea fundamentală a creștinismului, care poate fi exprimată prin iubirea universală, ”(1) față de Divinitate, (2) față de noi înșine în raport egal cu (3) iubirea față de aproape”.
În Buddhism, autenticitatea se referă la practica (1)Căii octuple” (n. t. arya atthangiko magga) (e.g. gândire corectă, comunicare corectă, acțiune corectă, concentrare etc.) și (2) în special a celor patru nemăsurabile (n.t. Brahma Vihara) (i.e. simpatie, empatie, bunătate, echilibru). Apoi, în stoicism și taoism, omul, fiind o copie fidelă și miniaturală a naturii, autenticitatea, trebuia să reprezinte în mod categoric o existență în armonie cu aceasta.
 
Conform scrierilor domnului Andrei Pleșu, autenticitatea “... este incapacitatea cuiva de a spune sau de a face lucruri la care nu aderă cu totalitatea ființei sale. Omul autentic e, cu alte cuvinte, integral prezent în fiecare vorba pe care o rosteste si în fiecare din actele sale. „Integral prezent“ inseamnă prezent și cu mintea, si cu inima, și cu trupul.”. În mod personal sunt în mare măsură de acord cu această definiție și chiar subscriu notelor de mai sus. Dicționarul Merriam-Webster prezintă câteva lămuriri în această privință: ”… a fi sincer, a avea transparență, iar ceilalți să poată observa personalitatea noastră în absența măștilor.”.
O definiție foarte bună, găsim în lucrările lui Carl R. Rogers, care explică autenticitatea în termeni de acord intern, adică, de congruența dintre particularitățile experienței și reprezentarea acestora în conștiința individuală, deasemenea, părintele psiholoterapiei centrate pe client, oferă o rețetă concisă pentru personalitatea autentică (i.e. ”fully-functioning person”). Așadar, o persoană care experimentează sinele autentic, consideră următoarele trăsături:
  • conștientă de sine, integrare, de încredere, realistă, echilibrată
  • psihic robust, maturitate emoțională, sens pentru existență, autocontrol crescut, respect de sine și pentru ceilalți
  • deschidere către experiență (n. a nu fi rigid, anxios, temător față de un pericol iminent)
  • încredere (i.e. în sine însuși, insight, sentimente, decizii, valori)
  • scop existențial, calități de leadership

Înainte să termin, aș vrea să mai adaug o notă la unele studii recente din neuropsihologie care infirmă calitatea de ”liber-arbitru”. Autorul, Elizabeth Seto (Univ. A&M din Texas, Dep. de Psihologie) susține că ideologia deterministă poate avea consecințe destul de serioase asupra free-will. A crede că acțiunile noastre sunt determinate de influența socială sau pur și simplu obediența față de idee, afectează autenticitatea persoanei. Efectele care survin sunt asociate cu înșelarea partenerului de viață, agresivitate, conformism, anxietate, scăderea stimei de sine, sensul și semnificația acordată existenței personale. O explicație ar fi aceea că există o asociere între ideea de ”individuație” și ”control asupra acțiunilor și scopurilor” și asfel, ne comportăm ca atare. În schimb, credința că nimic nu depinde de noi, aduce cu sine comportamente defectuoase și imorale.

Sintagma ”a fi tu însuți” poate fi înțeleasă doar la nivel teoretic pentru unii dintre cititori, însă pentru alții este deja o realitate, pentru cei din prima categorie, este bine să menționăm faptul că a fi autentic, este un proces, nu un cumul de informații teoretic procesate la nivel cognitiv, altminteri, orice persoană care ar experimenta atacuri de panică, dacă ar citi că studiile evidențiază o simplă ”dereglare a amigdalei” dublată de o teamă fără obiect concret, și-ar restabili echilibrul de la sine cu lejeritate. Cu toate acestea, realitatea este diferită, este procesuală, experiențială, de multe ori învățăm din erori, alteori de la ceilalți oameni, însă, tocmai asta implică ”curajul de a fi”, cum spunea Rogers (1961) și, surprinzător, ”este o muncă pentru întreaga viață” (C. Jung).

Între ”autenticitate” și ”fericire autentică” există o verigă inextricabilă, întrucât corpul ca sediu al sinelui, este valorizat, acceptat în forma în care natura a înzestrat, de unde derivă și o stimă de sine solidă, mai departe, la nivel de apartenență la un grup social, la fel, ne simțim integrați, dar în același timp avem abilitatea de a ne impune valorile personale și a nu cădea în capcana repudierii granițelor sinelui și acceptării exclusive a eticii de masă.

Dacă o cităm pe Brené Brown, statitician și autor al cărții ”Darurile imperfecțiunii”, o capodoperă a autenticității, redactată într-un stil simplu și pe înțelesul oricăruia, sesizăm trei criterii originale care definesc autenticitatea:

  1. cultivarea abilității de a fi imperfecta ne permite să fim vulnerabilistabilirea unor limite sănătoase;
  2. exersarea compasiunii derivate din acceptarea faptului că suntem alcătuiți din calități dar și din defecte;
  3. cultivarea conectării și simțului apartenenței în acord cu premisa că suntem la fel de buni pe cât suntem de fapt

Câteva lămuriri. Imperfecți, suntem cu toții, vulnerabilii, la fel, avem un corp dispus unor limite bine stabilite de gravitație (în primul rând) iar limite… și mie mi-a plăcut filmul ”Limitless”, ce-i drept, însă am realizat că forța interioară stă exact în acceptarea barierelor individuale raportate la nevoile și sentimentele reale ale ființei noastre și nu în cocktailuri cu apă rece care să dea impresia ebrietății. Nu ne putem administra placebo la nesfârșit, înfățișând o persona dictată de supraeu, o iluzie a perfecțiunii în exterior, dar un sediu al rușinii și nefericirii în adâncul nostru.

Dacă totuși, lupta pentru o definiție clară a autenticității se dă pe câmpul ”exprimării naturale”, atunci ce puncte de reper ne luăm atunci cânt suntem ”noi înșine”, pentru că libertatea și dezinvoltura atitudinală, pot însemna uneori, frustrarea în rândul celorlalți, sau lipsa de respect a unor moravuri, de aceea este totuși bine să relevăm…
Două trăsături importante ale autenticității: (1) A fi mindful, adică a experimenta la propriu (v. def. A. Pleșu) evenimentul care are loc în prezent, fără a intra în rolul măștilor sociale care acționează ca mecanisme de protecție față de adversitățile situaționale. A participa moment cu moment la experiență, menține o conectare intimă cu sinele notru autentic. (2) A fi buncu noi înșine și cu ceilalți. În ultimul episod din ”True Detective”, Ray, un polițist depresiv, care suferea din cauza stress-ului și situațiilor inconfortabile la care îl supusese profesia sa, își exprima părerea față de această problemă, printr-o înregistrare adresată fiului său, un băiețel blând și cumsecade: ”Fiule, dacă aș fi mai puternic, aș fi fost ca tine. Dacă toată lumea aceasta ar fi fost mai puternică, ar fi semănat cu tine.
Câteva cuvinte-cheie ca reper de practică: ”naturalețe”, ”transparență”, ”a fi relaxat”, ”a nu te ascunde”, ”a avea încredere în tine însuți”, ”a lăsa să fie”, ”a fi imersat în prezent”.
Surse și recomandări:
Articol publicat în categoria: Spirit
Vezi și alte articole care ating subiectul: , , , , ,

Comentarii

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of

Recomandări:

Mă găsești și pe: