Dor de zâmbet cu Doru Octavian Dumitru

0 comentarii

Un prieten bun m-a invitat ieri la restaurant din orașul natal unde D.O.D. a prestat un număr de comedie. Sincer, nu-l mai ascultasem niciodată live, cu mici excepții în copilărie când îl urmăream ocazional cu părinții mei la TV. Auzisem vag că locuiește în Statele Unite și că are studii în medicină. Interacțiunea cu el, m-a surprins într-un mod plăcut și chiar mi-a depășit cu mult așteptările.

Motivul pentru care scriu acest articol este nu de a expune glumele făcute de acesta așa cum probabil v-ați fi așteptat, ci să insist asupra discursului lui de sfărșit care a avut connotații spirituale, motivaționale și chiar existențiale aș spune. Se vede că Doru a găsit o calea către copilul interior, idee care a ținut să o propovăduiască publicului.

Ideile principale:

  1. De ce râdem? Știm că există mai multe forme de râs, însă care este felul de a râde pe care l-am folosit în acea seară? Acel mod minunat de râde este specific copilului din noi și nu adultului îngrijorat.
  2. Cum apare această stare? Este nevoie de o stare specială, desigur, o stare în care uităm de griji, de dușmănie și de probleme.
  3. De ce? Pentru că noi provenim din Univers, suntem forme de energie compactă. Spiritul nostru este imaterial, nu simte nevoia de a mânca și de a face sex, ci este complet desăvârșit pur și simplu prin propria stare de ”a fi”.
  4. Copiii sunt în legătură directă cu acesta, pentru că ei sunt puri, sunt inocenți.
  5. Și…? Copiii se joacă, ei nu muncesc. ei sunt în rezonanță perfectă, sunt aliniați cu legile Universului.
  6. Cum așa? Chiar așa, Universul se joacă, nu muncește, El există pur și simplu, ”Este ceea ce este”.
  7. Dar…? Dar noi adulții uităm de acea stare și ne racordăm la legile materiei care ne impun valori gorsiere de genul: bani, mașini, lux etc.
  8. Dar trebuie să mâncăm… trebuie, dar nu luăm nimic dincolo și nici nu cunoaștem pe nimeni care s-o fi făcut-o.
  9. Când copilul observă atitudinea părintelui îi spune ”Lasă că o să îți cumpăr eu când o să fiu mare tot ce ai nevoie…”.
  10. Asta înseamnă că părintele, deși neavând nicio intenție negativă, îi imprimă odraslei toate frustrările și convingerile despre așa-zisa normalitate strâmbându-i viziunea curată pe care o avea inițial.
  11. Apoi, copilul uită încet, încet de starea de fericire deplină pe care o simțea în baia de energie universală pe care o simțea.

Umanitatea cumva, a perpetuat acest stil educațional, aceste convingeri ireale dealungul timpului fără să realizeze că acestea sunt sursa Ego-ului, sursa tuturor războaielor și a problemelor cu care s-a confruntat.

Așa că aduceți-vă aminte să rămâneți copii, să vă jucați muncind și bineînțeles, aduceți-vă aminte să zâmbiți.

 

Articol publicat în categoria: Spirit

Comentarii

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of

Recomandări:

Mă găsești și pe: