Limitele ”self-ului”. O călătorie în universul transpersonal

0 comentarii

Percepția ”omului de știință” este un clișeu modern, unul adânc înrădăcinat în concepția materialistă asupra Universului și a Sinelui, ceea ce convine ca atributele omului de știință uzual, să fie ”ateu”, ”sceptic”, ”agnostic”, care  descurajează religia sau spiritualitatea, notă absolut falsă, dovadă stau în primă instanță chiar identitatea religioasă creștină, covârșitoare dealtfel (cca. 64%) a laureaților premiului Nobel, sau perspectiva panteistă a fizicianului Einstein în legătură cu Universul, ca să nu amintim și aplecările ezoteric-oculte ale soților Curie sau Isaac Newton. În plus, ca întărire a acestui argument vă recomand cartea prof. Lennox de la Univ. din Oxford, numită ”Groparul lui Dumnezeu”, unde explică exact filosofia științei în congruență cu credințele religioase.

Modelul mecanicist newtonian-cartezian, viziune actuală limitativă, rezultantă din era Revoluției industriale, care a necesitat strategii cât mai pragmatice de abordare a fenomenelor realității, și propune o explicație liniară, deterministă atât a realității cât și a personalității umane, astăzi, se clatină, odată cu descoperirile din noua fizică sau chiar din psihologia transpersonală, ale cărei baze au fost fondate de vizionarul S. Grof. Chiar dacă paradigma se dovedește a fi extrem de curajoasă și bate la porțile rațiunii, în ce mă privește, îi confirm în mare parte validitatea postulatelor, care, în mare măsură este destinată confirmării de către post-modernitate, întrucât îngustimea minții actuale este la apogeu. Probabil de acum înainte vom asista la reale confruntări în filosofia științei și chiar zdruncinări în interiorul psihologiei așa cum este cunoscută astăzi, întrucât majoritatea ignoră curentul care prinde exponențial forță în zilele noastre.

În articolul de față, îmi propun să dezbat fenomenul de decorporalizare prezentat în lumea științifică pentru prima oară de către La Berge (1980, 1981) care definește visul lucid, ca un fenomen de visare în care subiectul este conștient de actul visului. Visul lucid este caracterizat de participare voluntară, claritate rațională. Spre deosebire stările onirice non-lucide, conținutul senzorial și perceptual este foarte bogat, tabloul cromatic este foarte clar și divers, iar la nivel emoțional se distinge o stare accentuată de emoții pozitive și libertate, granițele cognitive sunt lărgite și în expansiune, unde raționamentul funcionează optim. Le Berge sugerează că visele pot avea continuitate, odată ce se subconștientul se auto-sugestionează cu sintagma imperativă ”Data viitoare voi visa din nou! Vreau să îmi reamintesc ce am visat!”. Pentru necunoscători, o prezentare cinematografică de înaltă clasă, se poate găsi în filmul lui Ch. Nolan, ”Inception”, unde protagonistul, actorul Leonardo Di Caprio, este autorul unui proiect de visare conștientă ce a cooptat mai multe persoane abile, cu ajutorul cărora implantează ”idei” în mintea altor persoane care la rândul lor sunt aduse în starea propice.

Conform lui Th. Metzinger, director al ”Grupului de Filozofie Teoretică” al Univ. Johannes Guttenberg din Mainz, Germania, așa cum reiese de monografiile ”Being No One” (2003) și ”The Ego Tunnel” (2010), că relația dintre individ și senzațiile externe, generează ”conștiința de sine”. Astfel, există o dependență și chiar identificare între ”self” și ”senzații”,al căror sediu se află undeva în ”spatele ochilor” (sic!). Nu este de mirare că această concepția este o extensie a lui filosofiei carteziene care privea legătură dintre minte și corp într-o manieră similară. Conform filosofului, abilitatea de ”decorporalizare” este o posibilitate a fiecăruia, care poate fi antrenată. La fel reiese și din concepția lui La Berge și Beverly D’Urso, care reprezintă autoritățile în materie de cercetare a visării lucide, iar tehnica disponibilă, este conștientizarea detaliilor, realității propriu-zise. Această tehnică, ne conduce cu gândul la tehnica ”mindfulness” care înseamnă de fapt, prezență conștientă, participarea voluntară la experiență, examinarea atentă a particularităților experiențiale.

(1) ne întindem deci, pe podea,

(2) respirăm profund

(3) și ne extindem conștiința,

(4) simțim corpul, apoi podeaua, moliciunea covorului de sub noi, alte senzații tactile derivate,

(5) vă puteți vizualiza mergând prin cameră,

(6) vă relaxați profund.

Tehnica dă roade, însă dacă este dublată și de o altă metodă pe care o sugerez cu drag și pe care am descoperit-o la începuturile căutărilor mele, o să aveți șanse mai mari de reușită. Meditația se numește ”Centrul craniului și este inspirată din scripturile hinduse:

(1) ne așezăm pe scaun sau culcat,

(2) respirăm lent și ne relaxăm,

(3) orientăm atenția către zona din centrul capului,

(4) vizualizăm atent, non-critic această zonă.

Putem medita astfel, până la o jumătate de o jumătate de oră. Odată ce se poate experimenta acest mod atipic de visare, se poate accesa ceea ce Grof numește ”universul holografic”, guvernat de legități cuantice, relativiste, unde expansiunea evadează din limitele materialității. În această realitate, se vorbește despre fenomenul de concretizare, personificare și confruntare directă cu propriile temeri, sentimente și proiecții ideatice. Deci, conștiința transpersonală, este creatoare, în adevăratul sens al cuvântului. Vă sugerez să experimentați metoda de mai sus și puteți să împărtășiți mai jos pățaniile dumneavoastră în contact cu realitatea holonomică.

Lecturi recomandate:Psihologia viitorului”, ”Dincolo de rațiune” (St. Grof) și ”Fizica sufletului” (Amit Goswami)

Articol publicat în categoria: Spirit
Vezi și alte articole care ating subiectul: , , ,

Comentarii

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of

Recomandări:

Mă găsești și pe: