Nu există nicio LECȚIE. Oprește-te!

0 comentarii

© Ruxandra Scripcariu

Când ai dat de greu într-o relație, ai căutat să vezi care era lecția ta acolo? Ei bine, efortul tău a fost zadarnic pentru că tu cauți să ”înțelegi” cu mintea ceea ce poți doar simți, trăi, experimenta. 

Pământul nu este o închisoare

Evident că nu este o închisoare deși s-ar putea ca tu să îl percepi ca fiind așa. S-ar putea să îți simți sufletul exilat în trupul limitat tridimensional la cele 5 simțuri, însă odată ce îți dai voie să te conectezi cu caracteristicile tale umane, o să vezi că percepția transcende de la a te simți încarcerat la a te simți eliberat și binecuvântat că trăiești viața cu toți porii. 

Dacă te simți strâmtorat de corpul tău biologic, ține minte că este doar felul în care tu îți reprzinți față de tine însuți experienta ta în lumea 3D dar și lipsa asumării că TU ești cel care trage sforile propriei sale existențe.

Pământul nu este nici de departe o școală

Una dintre junk-urile spiritualității New Age este că ”domne, am nevoie să îmi iau lecția!”. Nu era nicio lecție de la bun început, însă mintea este neobosită în căutare. Mintea ta este cel mai mare trickster care te conduce (în general) fără să îți dai seama spre niște concluzii pe care ea deja le-a tras în prealabil.

Am mulți clienți/cliente care ajung la mine în legătură cu relațiile lor disfuncționale. Aproximez un procent de 70% care îmi tot invocă, disperat uneori, ”care este lecția lor” – motivul? Să își ia lecția și să părăseasca relație. Dacă și tu te confrunți cu această situație, află că:

>>> ABONEAZA-TE LA NEWSLETTER | PRIMESTE PASTILE DE ALCHIMIE PRIN MAIL <<<

Atitudinea de a căuta o ”lecție” într-o relație ca mai apoi să poți să părăsești relația benevol și fără remușcări mi se pare cel puțin egotică și lipsită de empatie. 

Oamenii de astăzi sunt atât de centrați pe sine încât nu mai văd că și persoana de lângă ei suferă poate la fel de tare. Astăzi se caută ”lecțiile” iar relațiile par o modă demult depășită. 

Vă îndemn să observați tiparele: (1) începe o relație – începutul este plin de entuziasm; (2) apar problemele; (3) ne punem întrebarea ”ce avem de învățat?”; (4) relația este părăsită. Cunoaștem că sunt 5 niveluri ale iubirii iar majoritatea cuplurilor se despart în stadiul III — Dezamăgirea — atunci când nu mai este totul chiar roz și îți dai seama că în realitate există multe diferențe între tine și celălalt doar că erau situate într-un punct orb în perioada de geneză a cuplului. Ca să treci la stadiul IV iar mai apoi la acea iubire la care visează toți (V- Bliss) e nevoie de efort conștient pentru a-l asculta pe celălalt, de curaj pentru a plonja în energia creată la confluența dintre personalitățile voastre.

De fapt, pe Pământ nu prea ai ce învăța

Nu, chiar nu ai nimic de învățat aici pentru că vii dintr-un spațiu al plenitudinii unde deja știai totul, Conștiința ta a ales să trăiască un set de experiențe pentru că se plictisea. Capcanele minții sunt fascinante și te-au făcut să crezi că ai venit ba la școală, ba într-o închisoare, loc de joacă, o proprietate (v. Vechiul Testament) sau o sursă de resurse. 

Toate premisele sunt invalide dar si valide în același timp pentru cel care crede în ele, de aceea articolul acesta nu este menit să îți schimbe perspectiva, ci să o îmbogățească.

Impresia că Pământul este o școală îți limitează Abundența

Dacă ar fi adevărat că Pământul este o Școală atunci de ce funcționează Legea Atracției? Pentru mine este deja evident că pot crea acele țeluri pe care mi le imaginez. Sunt sigur că și tu ești cam acolo unde ți-ai propus, dacă nu, cu siguranță ești foarte aproape. Privește în urmă și observă că aproximativ orice ți-ai dorit cu tărie ai avut.

Oare credința că ne-am născut ca să ne luăm lecții nu ne limitează abundența? Oare așteptând lecții (conștient sau nu) nu ne sabotăm singuri și ne punem bețe în roate?

Sufletul tău nu învață nici lecția sărăciei, nici a suferinței. Noi suntem niște proiecții holografice ale Divinității și nu suntem scindați de aceasta. Noi nu suntem aici pentru a fi mai buni – una dintre cele mai adânci condiționări ale societății în care trăim, implementate atât de puternic încât este a fost transferată și în spiritualitate. Suflet fiind, nu ai destinație. Ești deja acolo unde e nevoie să fii! 

Dacă te afli deja la destinație – ce rămâne de făcut? Îți creezi niște situații potrivnice și niște ținte/obiective spre care să tinzi pentru că altfel te-ai plictisi. În provocările auto-create ai impresia că înveți prin trial/error pentru a experimenta realitatea în infinitatea ei.

Experiențele sunt cele cu adevărat valoroase și sunt filtrate prin întreaga ființă. Lecțiile sunt iluzorii și hrănesc doar mintea. Suntem aici doar ca să trăim viața așa cum este ea.

>>> ABONEAZA-TE LA NEWSLETTER | PRIMESTE PASTILE DE ALCHIMIE PRIN MAIL <<<

Căutarea lecțiilor te consumă deja mult prea tare. Ai uitat să trăiești pentru că ai fost obișnuit să raționalizezi mult, mult prea mult emoțiile și senzațiile. Ai curajul să pășești în propria ta putere și să îți revendici dreptul de a trăi. Aici, Acum. Ai curajul să lași deoparte sceariile, explicațiile și cursele întinse de imaginație doar pentru a simți, pentru a trăi. Nu îți cer un lucru imposibil și nici greu. Îți arăt Calea pe care ai pășit deja de la începutul timpului. Ai încredere să pășești. 

Ia-ți PUTEREA înapoi!

  1. Practică Yoga — te ajută să te conectezi cu corpul tău și să nu mai trăiești în spațiul mental
  2. Roagă-te! — rugăciunea crește enorm vibrația și te susține să pășești mai sigur pe Cale
  3. Meditează — meditația relativizează convingerile și flexibilizează cogniția 
  4. Expune-te la Soare — ieși din casă și fă plimbări lungi în natură, simte razele soarelui pe pielea ta
  5. Dormi la prânz — odihna este esențială pentru a deconecta mintea de la aparenta ”luptă” în care te afli
  6. Ishwara Pranidhana — abandonează-te în fața Divinului
  7. Permite … lucrurilor să se întâmple fără a le forța
  8. În relații — nu te grăbi să înțelegi ce se întâmplă, caută să asculți, să te asculți și să lași experiența să se filtreze prin tine (te vei bucura de mai multă înțelepciune și claritate)

Toate acestea pentru singura lecție, dacă ar fi să existe una, este că nu a fost niciodată nicio lecție.

 

 

 

Articol publicat în categoria: Spirit

Comentarii

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of

Mă găsești și pe: