Oamenii spirituali sunt mai fericiți. Iată ce spun studiile

  • by

Nu materia este cea care reprezintă fundația ființei umane, ci spiritul, spunea Ralph Waldo Emerson. Religia și spiritualitatea, contrar spuselor vehiculate în mass-media, aduc în rândul practicantului mai multă fericire prin această credință în sacru, în energie divină și în transcendent.

Psihologii Perterson și Seligman (2005) confirmă următoarele rezultate în urma a numeroase studii conduse de-a lungul timpului:

  • oamenii care practică religia din care fac parte sunt mai puțin predispuși la consumul de tutun, alcool, stupefiante, iar tinerii care merg la biserică au note mai mari sau se pot bucura mai mult de actul sexual;
  • etica religioasă implică beneficii crescute asupra relațiillor întrucât membrii consideră religia un aspect important și deci, au conflicte mai puține în mariajul lor, dar și în relația cu copiii
  • practica spirituală cultivă virtuți precum: altruism, voluntariat, bunătate, iertare, filantropie și aduce comunității un plus de stare de bine
  • coping cu situațiile de viață stresante – persoanele religioase au o capacitate de reziliență mai mare decât celelalte pentru că atunci când dau de greu își întorc privirea spre Divinitate

G. Allport face o diferență foarte clară între orientarea internă sau externă în religie:

  1. orientare externă: persoana caută confortul sau siguranța sau se orientează spre religie din cauza presiunii exercitate de familie sau societate;
  2. orientare internă: motivația este adusă de credința și aspirația la un scop mai înalt

Stiluri de coping cu adversitățile existențiale:

  1. Stil auto-direcționat: cred într-o putere mai mare dar se bazează pe forțele proprii pentru a rezolva problemele
  2. Stilul ”procrastinator”: pasivi, asteaptă pe Dumnezeu să le rezolve problemele
  3. Stil cooperant: consideră că ”lucrează” împreună cu Dumnezeu pentru a rezolva situațiile de viață
  4. Stil evitativ: indivizii consideră că nu au niciun control asupra vieții

Dintre aceste stiluri cel mai eficient pare să fie cel cooperant pentru că oamenii se simt mai puternici atunci când îl au pe Dumnezeu ca partener de viață. Am văzut asta în politică, în sport și chiar în știință (v. Srinivasa Ramanujan – care consideră că formulele îi erau oferite de o Zeiță hindusă).

Cum te pot ajuta aceste concluzii

Fie că practici yoga, tai chi, qi gong, ești creștin care se roagă sau budist care meditează, ar fi bine să iei în calcul și faptul că un set de reguli după care să îți ghidezi viața este vital. Yoghinii au Yama și Niyama, creștinii, Decalogul și Regula de Aur, taoiștii Daodejiing etc. Citește-le bine și începe să le aplici în viața ta laolalta cu o disciplină practică zilnică. Te vei simți foarte, foarte fericit și bine cu tine însuți. Acest tip de fericire este una autentică, o fericire care durează.

Sfaturi utile de la Dr. Jonathan Haidt (Univ. Virginia):

  • cinci minute pe zi – relaxează-te și gândește-te la un scop în viață care ți se potrivește ție
  • cinci minute pe zi – gândește-te cum îți poți îmbunătăți contribuția în comunitatea ta
  • citește o carte spirituală sau mergi la templu, biserică, pelerinaj
  • explorează filosofia mai multor religii
  • petrece câteva minute pe zi în rugăciune sau meditație
  • investește într-o carte de afirmații pozitive – citește câteva pe zi

Iată câteva sfaturi pe care vi le propun eu:

  1. construiește-ți un set de reguli pe care să le respecți în acord cu religia sau practica ta spirituală
  2. practică în fiecare zi – yoga, tai chi, qi gong, rugăciuni, meditații etc.
  3. asumă-ți credința sănătoasă că Dumnezeu este cu tine mereu și te ghidează
  4. măsoară pașii pe care îi faci de la lună la lună cu ajutorul unui jurnal pentru a-ți crește capacitatea de conștientizare

Multă iubire, A.

0 0 vote
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments